Noutăți

20 martie 2013 – Şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial

Miercuri, 20 martie 2013, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

S-a aprobat desfăşurarea Examenului de Capacitate Preoţească, care se va susţine în data de 16 aprilie 2013, cu două probe oral şi scris.

S-a acordat arhiereasca binecuvântare pentru preacucernicul părinte Alin Alexandru Badea, paroh al parohiei „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Protopopiatul Călăraşi, pentru începerea lucrărilor de pictură a icoanelor de la catapeteasmă.

S-au adus la cunoştinţă subiectele discutate în cadrul întâlnirii cu tema „Principiile filantropiei-principii ale incluziunii sociale din perspectiva ortodoxă”, organizată de Patriarhia Română şi Federaţia Filantropia în cadrul Proiectului Forte, în zilele de 14 şi 15 martie 2013, la Bucureşti.

S-a aprobat înfiinţarea „Centrului de Orientare Profesională pentru Persoane aflate în Dificultate”, ca un nou serviciu social acreditat în cadrul Sectorului Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, centru care să funcţioneze ca furnizor de servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate din judeţul Ialomiţa.

Din fondurile destinate acestor situaţii, au fost acordate ajutoare unor preoţi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut