19 martie 2013 – A doua zi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul
Administrator, SF-ESC | 20 martie 2013
Marţi, 19 martie 2013, a doua zi a Postului Mare, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul s-a săvârşit la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să unească postul cu rugăciunea şi faptele bune, să folosească această călătorie a nevoinţelor spirituale pentru cercetare lăuntrică şi mărturisirea păcatelor în faţa lui Dumnezeu prin preotul duhovnic, pentru ca la sfârşitul acestei călătorii să fim vrednici de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat.