Noutăți

10 februarie 2013 – Slujbă arhierească la Parohia Munteni Buzău II

Duminică, 10 februarie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Munteni Buzău II, Protopopiatul Slobozia.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au participat preacucernicul părinte consilier Daniel Enaşcu, preacucernicul părinte Dumitru Drăghici, Protopop de Slobozia şi un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia. Alături de mulţime de credincioşi la slujbă au participat şi autorităţi locale, judeţene şi centrale.

În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi, Întâistătătorul Eparhiei noastre a explicat pericopa evanghelică cu parabola talanţilor, despre aşteptarea activă şi responsabilă, care este privegherea pe care Mântuitorul o cere de la noi. A marcat momentul de 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale şi a felicitat preoţii şi credincioşii pentru osteneala depusă şi pentru lucrul frumos pe care l-au săvârşit.

După Sfânta Liturghie Preasfinţia Sa a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori, slujitori şi binefăcători ai sfântului locaş din comunitatea Munteni Buzău.

După amiază, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit slujba înmormântării la biserica parohiei Mărculeşti, pentru adormitul Gheorghe Rada, ostenitor al Centrului Eparhial, unde a participat şi un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, colegi, rude, prieteni şi cunoscuţi.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut