23 ianuarie 2013 – Şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial
Miercuri, 23 ianuarie 2013, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral-misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.
Părintele Cristi Gavrilă, Consilier Administrativ – Bisericesc, a adus la cunoştinţă că în data de 29 ianuarie 2013 va avea loc Şedinţa Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale şi s-au stabilit măsuri pentru buna desfăşurare a acestor evenimente.
S-a acordat arhiereasca binecuvântare pentru realizarea de site-uri şi blog-uri pentru parohiile Eparhiei noastre.
Doamna Eugenia Popescu, a prezentat rezultate obţinute în urma desfăşurării examenului de absolvire, pentru cursul de specializare de Animator socio-educativ, organizat de Asociaţia Socio-Culturală Matei Basarab, în data de 18 ianuarie 2013.
S-a acordat arhiereasca binecuvântare pentru organizarea unui concert caritabil al Coralei Sfântul Mare Mucenic Mina, în data de 7 februarie 2013, în vederea colectării de fonduri pentru tânăra Alexandra Daniela Aron, în vârstă de 24 de ani, grav bolnavă.
Au fost acordate mai multe ajutoare unor preoţi şi credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite, din fondurile destinate acestor situaţii.