Noutăți

07 ianuarie 2013 – Slujbă de hram la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călăraşi

Luni, 7 ianuarie 2013, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călăraşi şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa unui număr mare de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţia Sa a evidenţiat viaţa şi lucrarea profetică a Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare profet al Vechiului Testament, cel care L-a arătat lumii pe Mântuitorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.

Cu această ocazie Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire unui binefăcător al bisericii, oferind Ordinul „Crucea Sloboziei” în Grad de Mare Cruce domnului George Răducu Filipescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

După oficierea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei, a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, binefăcători şi slujitori ai bisericii parohiale „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călăraşi.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut