Noutăți

28 decembrie 2012 – Bucuria Naşterii Domnului, pentru persoanele aflate în dificultate

În perioada Postului Naşterii Domnului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod, cu prilejul „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română”, Sectorul Social – Misionar a desfăşurat activităţi cu caracter social-filantropic.

În cadrul acestor activităţi, s-au colectat 30kg de alimente, 630kg de îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării, în valoare totală de 29.950 lei. Din aceste colecte, au fost oferite pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, unui număr de 85 de persoane aflate în dificultate, cazuri sociale înregistrate de către serviciile sociale acreditate ale Sectorului Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

În acest sens, mulţumim colaboratorilor şi partenerilor noştri, pentru sprijinul acordat în implementarea acestor activităţi, care au adus bucurie copiilor şi familiilor aflate în dificultate, din Slobozia şi localităţile învecinate.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut