Noutăți

06 decembrie 2012 – Slujbă arhierească la Parohia Unirea

Joi, 6 decembrie 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Unirea, Protopopiatul Călăraşi.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au participat preacucernicii părinţi consilieri Daniel Enaşcu şi Manuel Rusu, preacucernicul părinte protopop Ramon Eugen Ilie şi un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii a hirotonit întru preot pe diaconul Tatian Mocanu pe seama Parohiei Crunţi, Protopopiatul Slobozia şi întru diacon pe tânărul Ioan Ştefan.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Nicolae, cel numit „Chip al blândeţelor”, despre prezenţa în viaţa noastră a Sfântului Ierarh şi ajutorul pe care-l primim de la Dumnezeu în rugăciunile pe care le facem Sfântului Nicolae.

Pentru implicarea şi râvna arătată pentru înfrumuseţarea Casei lui Dumnezeu, Întâistătătorul Eparhiei noastre, a hirotesit întru iconom pe preacucernicii preoţi slujitori de la parohia Unirea, Florinel Leuştean şi Vasile Lazăr, iar domnului primar Anghel Olteanu i-a acordat „Ordinul Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler” pentru grija şi implicarea în lucrarea comunităţii parohiale.

Reprezentatul comunităţii locale, domnul primar Anghel Olteanu i-a conferit Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei Unirea.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba parastasului pentru fericiţii ctitori şi binefăcători ai parohiei şi a sfinţit clădirea Centrului Social al parohiei, care va fi sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut