Noutăți

27.945 intervenții filantropice în valoare de 1.453.327 lei realizate în parohiile din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

     Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Sectorul Social – Misionar, prin Biroul de asistență socială și Serviciul de asistență comunitară, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab” Slobozia, a prezentat rapoartele activităților sociale desfășurate la nivelul celor șase Protopopiate, de către parohiile din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

     Parohiile și capelele din Eparhie au raportat  27.945 de intervenții filantropice, în cadrul cărora au oferit sprijin material și financiar în valoare de  1.453.327 lei pentru următoarele categorii de beneficiari: copii aflați în situații de risc, persoane vârstnice, persoane aflate în dificultate, familii aflate în dificultate, persoane cu dizabilități, deținuți și persoane din alte categorii.

     Persoanele au beneficiat de intervențiile filantropice ale celor șase Protopopiate, activitățile social-filantropice fiind realizate prin colecte, donații, cutia milei și sponsorizări în parohiile din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. 


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut