Noutăți

07 octombrie 2012 – Binecuvântați copiii!

sursa: Protopopiatul Slobozia [https://www.protoieriaslobozia.ro]

Duminică, 7 octombrie 2012, în cadrul proiectului educațional Binecuvântați copiii!, 40 elevi de la Liceul Tehnologic Înălțarea Domnului Slobozia și Școala Generală cu clasele I –VIII Bucu au sărbătorit Ziua Mondială a Animalelor.

Astfel, excursia a început la Mănăstirea Radu Negru, unde copii au ascultat Sfânta Liturghie, s-au închinat la Sfintele Moaște și au participat la agapa oferită de stăreție.

Pentru că muzeul joacă un rol important în educarea tineretului și în formarea unei atitudini de respect față de valorile naționale, Asociația Din inimă pentru aproapele a Protopopiatului Slobozia a oferit elevilor posibilitatea de a cunoaște în mod organizat Muzeul Dunării de Jos, care deține colecții de etnografie și de artă românească și contemporană.

Excursia a continuat cu vizitarea Grădinii Zoologice din Municipiul Călărași, care prezintă animale din fauna autohtonă și străină, fiind una dintre cele mai mari Grădini Zoologice din România, atât ca suprafață de teren pe care este amplasată, cât și ca număr de specii, dintre care câteva unice în țară.

Impresionante rămân gândurile copiilor: Am vizitat locuri interesante și am cunoscut mulți copii, mi-am făcut prieteni, spune Bogdan, clasa a VIII-a; Aceste activități ne deschid ochii sufletului, spune Valentina, clasa a VI-a; La Grădina Zoologică a fost un moment de neuitat, pentru că multe animale nu le văzusem decât în poze,spune Bianca, clasa a II-a.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut