Noutăți

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul prăznuită la Mănăstirea Radu Negru

Sâmbătă, 29 august 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru.

Sub protia Preasfinției Sale, la slujbă, în altarul de vară, au slujit preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi.

La momentul predicii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, despre misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o de a fi vestitor al venirii lui Hristos, despre modelul de jertfă și credincioșie pe care Sfântul Ioan ni-l oferă nouă celor de astăzi.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba de parastas pentru fericiții ctitori ai sfintei mănăstiri.

Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut