Noutăți

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit la Denia Prohodului săvârșită la Catedrala Episcopală din Slobozia

  Vineri, 17 aprilie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia Denia Prohodului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, care au cântat în trei grupuri corale.

  La sfârșitul Deniei, Preasfințitul Părinte Episcop, preoți și diaconii au săvârșit procesiunea în jurul Catedralei Episcopale cu Sfântul Epitaf, o pânză pe care este pictată punerea în mormânt a Mântuitorului. După ce slujitorii au trecut pe sub Sfântul Epitaf, a fost așezat pe Sfânta Masă, unde va rămâne până la Praznicul Înălțării Domnului.

  În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat semnificația patimilor și morții Domnului nostru Iisus Hristos, pentru fiecare dintre noi, îndemnând credincioșii la pregătire sufletească și trupească pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, chezășia mântuirii noastre.

  Conform noilor ordonanțe militare, se continuă măsurile de prevenire pentru toți slujitorii din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, pentru protejarea credincioșilor și a sfințiților slujitori în contextul răspândirii cu noul coronavirus, adică slujirea cu ușile închise, fără prezența credincioșilor.

  Slujbele din Săptămâna Luminată vor putea fi urmărite de către credincioșii Eparhiei pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.

  Vă invităm să fiți împreună-rugători cu noi, rămânând în casele dumneavoastră și întâmpinând de acolo Rugăciunea în comuniune din Biserica cea mică, adică familia.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut