Noutăți

Odoare din patrimoniul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor scoase în procesiune pentru încetarea pandemiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Eparhia noastră au fost organizate mai multe procesiuni în perioada 11 – 12 aprilie 2020 cu nădejdea ca Domnul Hristos, va revărsa liniște și sănătate peste credincioșii eparhiei.

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, în Municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași, a avut loc o Procesiune cu racla de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Municipiul Slobozia, în care sunt așezate o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântului Mucenic Mercurie, Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Sfântului Mucenic Teodor Tiron, Sfintei Mucenițe Paraschevi, Sfântului Mucenic Procopie, Sfântului Mucenic Elefterie și Sfântului Mucenic Artemie.

De asemenea, în procesiune a fost purtată și Icoana Maicii Domnului „Xenia” de la Schitul Horia.

Procesiunea, a fost condusă de către preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, având sub protia preacuvioșiei sale, pe preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, protopop al Protopopiatului Călărași, protosinghelul Lucian Ciolovic și protosinghelul Sava Popa.

Duminică. 12 aprilie 2020, în Municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia, a avut loc o Procesiune tot cu racla de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Municipiul Slobozia și Icoana Maicii Domnului „Xenia” de la Schitul Horia.

Procesiunea a fost condusă de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, împreună cu părintele Protopop Laurențiu Cioranu.

 În Orașul Lehliu, Protopopiatul Lehliu, duminică 12 aprilie 2020, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail împreună cu preacucernicul părinte protopop Mihail Zotta au fost în procesiune cu racla de la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Municipiul Slobozia și Icoana Maicii Domnului „Xenia” de la Schitul Horia.

În Protopopiatul Urziceni, procesiunea a fost desfășurată cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și Icoana Sfântului Ierarh Nectarie în Municipiul Urziceni dar și în împrejurimile orașului în localitățiile Manasia, Gârbovi, Valea Măcrișului și Ioan Roată.

În protopopiatul Fetești, s-a desfășurat o procesiune cu Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie pe străzile Municipiul Fetești condusă de Preacucernicul Protopop Marian Pătărlugeanu.

În Protopopiatul Oltenița, procesiunea s-a desfășurat Icoana Maicii Domnului și a Sfântului Nicolae, împreună cu Racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, Sfântului Gheorghe, Sfântului Teodor Tiron, Sfântului Teodor Stratilat de la Catedrala din Orașul Oltenița

Deplasarea pe timpul procesiunilor s-au făcut fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate, respectându-se măsurile luate de autorități pentru combaterea epidemiei.

În dreptul lăcașurilor de cult, sfintele odoare au fost întâmpinate în sunet de clopot și de slujitorii fiecărei biserici aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru odoare sfinte, iar pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni pentru izbăvirea de boală și încetarea epidemiei de coronavirus.

Procesiunile s-au oprit la Spitalele din Orașele Județului Ialomița unde preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail  și părinții protopopi au citit rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Toate procesiunile au fost realizate cu sprijinul autorităților locale și județene, dar și al Jandarmeriei și Poliției Locale.

Procesiunile au fost transmise live prin intermediul rețelelor de socializare dar și pe site-ul oficial ww.sf-esc.ro  


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut