Noutăți

Slujire arhierească în Duminica Floriilor la Catedrala Episcopală din Slobozia

    Duminică, 12 aprilie 2019, a șasea din Sfântul și Marele Post, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

    Sub protia Preasfinției Sale, au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Laurențiu Mititelu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea și un sobor de preoți și diaconi.

    Dialogul liturgic a fost întreținut de trei protopsalți ai Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

    În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite, la ecteniile mare și întreită, cererile speciale pentru cei bolnavi, iar înainte de otpust Rugăciunea Specială pentru încetarea noii epidemii.

    În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre ultima călătorie a Mântuitorului la Ierusalim, înaintea Patimilor Sale, despre a treia vestire a Patimilor și a răstignirii pe Cruce, despre porunca Mântuitorului, pentru ucenicii Săi, ca slujirea semenilor să fie semnul mărturisirii, ca ucenici ai lui Hristos.

    S-au sfințit crenguțele de salcie, specifice acestei sărbători, care vor ajunge la casele credincioșilor

    Se continuă măsura de prevenire pentru toți slujitorii din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, pentru protejarea credincioșilor și a sfințiților slujitori în contextul răspândirii cu noul coronavirus, adică slujirea cu ușile închise, fără prezența credincioșilor.

    În perioada următoare slujbele din Episcopia Sloboziei și Călărașilor vor putea fi urmărite de către credincioșii Eparhiei pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.

    În Duminica Floriilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENTIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatele Eparhiei se va desfășura câte o Procesiune cu Icoane Făcătoare de Minuni și Sfinte Moaște.

    În Municipiul Slobozia, Procesiunea va fii condusă de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, în intervalul orar 11:30 – 13:30, fără participarea credincioșilor.

    Vă invităm să fiți împreună-rugători cu noi, rămânând în casele dumneavoastră și întâmpinând de acolo, Sfânta Icoană și Sfintele Moaște.

    Mulțumim Primăriei Municipiului Slobozia, Poliției și Jandarmeriei pentru sprijin !


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut