Noutăți

Prima slujbă arhierească fără credincioși la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Mina

     De sărbătoarea Bunei Vestiri, Miercuri, 25 martie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia, la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Mina – Paraclis Episcopal.

     Sub protia Preasfinției Sale au slujit părinții consilieri Florin Ionescu, Laurențiu Mititelu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, preoţi şi diaconi.

     În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi în spațiul online, despre popasul duhovnicesc al Bunei Vestiri în călătoria noastră spirituală a Sfântului și Marelui Post, despre începutul lucrării de mântuire a neamului omenesc, despre harul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește în această binecuvântată prăznuire, într-un moment de mare încercare pentru întreg neamul omenesc, pentru nădejde și credință în continuarea călătoriei spirituale în post și rugăciune.

     Dialogul liturgic a fost întreținut de doi protopsalți ai Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

     Prin mâna Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, s-a pogorât Harul Preasfântului Duh peste doi teologi, care vor sluji ca preoți ai altarelor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Astfel, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Constantin Gabriel Ciungu, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Malu II, din Protopopiatul Urziceni, iar pe diaconul Mihai Liviu Amariei, l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Zimbru, din Protopopiatul Lehliu.

     A fost prima slujbă din Postul Mare, când Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit un ușile închise, acces având doar slujitorii și obștea monahală a mănăstirii.

     În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite, la ecteniile mare și întreită, cererile speciale pentru cei bolnavi, iar înainte de otpust Rugăciunea Specială pentru încetarea noii epidemii, înaintată de  Patriarhie.

     Măsura aceasta s-a aplicat tuturor slujitorilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, pentru protejarea credincioșilor și a sfințiților slujitori în contextul noilor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus.

     În perioada următoare slujbele din Episcopia Sloboziei și Călărașilor vor putea fi urmărite de către credincioșii Eparhiei pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut