Noutăți

Centrul Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a fost gazdă a ședinței de lucru a Adunării Eparhiale

Joi, 20 februarie
2020, a avut loc la Centrul Eparhial şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial şi
a Adunării Eparhiale.

Programul
zilei a început la ora 7:00, când a fost oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie
la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului
Eparhial.

La 8:30 a
avut loc şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial, la Sala de Consiliu „Matei
Basarab” din Centrul Eparhial, unde au fost citite rapoartele de activitate de
la fiecare sector.

S-au
purtat discuții pe marginea rapoartelor de către membrii Consiliul Eparhial,
aprobându-se, ca mai apoi, să fie prezentate, după analizarea lor de comisii, în
Plenul Adunării.

Membrii
Adunării Eparhiale au participat la slujba de Te Deum, care s-a săvârșit la ora
10:30, în Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea
Centrului Eparhial.

În Aula
Centrului Socio – Cultural, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Președintele
Adunării Eparhiale, a deschis şedinţa acestui for bisericesc de conducere.
Preasfinţia Sa a făcut o prezentare a împlinirilor cu care Dumnezeu a
binecuvântat Eparhia noastră în cursul anului 2019 şi a aşteptărilor pe care le
avem în cursul acestui an 2020.

Tot în
contextul anului 2020, Preasfinția Sa a amintit că acest an a fost ales de
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al pastorației
părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”,
iar în Eparhia noastră ca „Anul mănăstirilor din Bărăgan. Izvoare de har și
pace duhovnicească”.

A urmat o
pauză, timp în care Comisiile Permanente ale Adunării Eparhiale au analizat
rapoartele de activitate, după care, în plen, Preasfinţitul Părinte Episcop
Vincenţiu a invitat preşedinţii comisiilor permanente să prezinte referatele.

Au luat
cuvântul, după prezentarea referatelor, din partea membrilor laici, domnul
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, domnișoara Raluca
Georgiana Dumitrescu, domnul director Mitru Crișan și domnul Colonel Ionel Marcu,
Inspector Șef, Inspectoratul de Jandarmi Călărași, făcând aprecieri asupra
lucrărilor săvârșite în Eparhia noastră.

După
aceste intervenţii, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a supus aprobării
plenului rapoartele Comisiilor, acestea fiind votate în unanimitate.

Preasfinţia
Sa a declarat închisă şedinţa de lucru a Adunării Eparhiale, făcând urări de
mulţi şi binecuvântaţi ani.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut