Noutăți

S-au aprobat proiecte noi în ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului
Eparhial a avut loc Miercuri, 19 februarie 2020, ședința de lucru a Permanenței
Consiliului Eparhial sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

Pe
ordinea de zi au fost analizate și aprobate mai multe mișcări de personal în
parohiile Eparhiei.

Au
fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor
parohiale din cadrul Eparhiei.

S-a
aprobat semnarea acordului de parteneriat dintre Protopopiatul Slobozia și
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale
Ialomița.

Protocolul
de parteneriat se încheie pentru perioada 2020-2021, având ca obiect
organizarea și desfășurarea de activități cultural-artistice diversificate
(spectacole, festivaluri, expoziții, seminarii, etc.) pentru promovarea
culturii, educației și pentru conștientizarea identității național-culturale.  

S-au
aprobat sume de bani, în valoare de 1.500 de lei, pentru susținerea medicației
necesare pentru cazuri medicale deosebite.

S-a
acordat arhiereasca binecuvântare pentru organizarea unui seminar de formare
pentru elevii seminariști, în ziua de marți, 25 februarie 2020, susținut de
inspectorul pentru catehizare, Ștefan – Alexandru Tănase, la Centrul Socio-Cultural
„Damaschin Episcopul”, pentru parcurgerea unui test de personalitate și a
discuțiilor pe marginea acestuia, din perspectivă creștin-ortodoxă.

Preacucernicul
părinte Pătrașcu Constantin, preot paroh al Parohiei „Sfântul Dumitru”
Slobozia, a cerut arhiereasca binecuvântare pentru a iniția procesul de
acreditare al parohiei ca furnizor de servicii sociale, în acord cu prevederile
Legii nr. 197/2012, privind asigurarea calității în domeniul serviciilor
sociale, cu modificările și completările ulterioare.  


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut