Noutăți

Preasfințitul Vincențiu a creștinat un copil în a treia zi de Crăciun

În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2019,
când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Arhidiacon
și Întâiul Mucenic Ștefan, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu
s-a
aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”, din
municipiul Călărași.

Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta
Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri: Manuel Rusu, Florin
Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul
părinte protopop Ramon Eugen Ilie, preoți și diaconi.

La momentul predicii Preasfinția Sa a
vorbit despre Sfântul Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan, care este ușa mucenicilor,
slujitorul cel drept, preaînțelept și plin de dragoste și de credință, care mai
înainte de alții și-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos și L-a
mărturisit cu mare și înflăcărată credință, cu prețul viții sale.

În această zi de sărbătoare, Preasfinția
Sa a acordat prin hirotesie rangul de SACHELAR unui număr de patru preoți din
Protopopiatul Călărași, care au arătat jertfelnicie în slujire și buna
chivernisire a bisericilor parohiale pe care le păstoresc:

– Preotul Vasile Petre de la Parohia Vlad
Țepeș;

– Preotul Rafael Birtașu de la Parohia
Ceacu;

– Preotul Marius Sofian Luca de la Parohia
Alexandru Odobescu;

– Mihai Cătălin Vintilă de la Parohia
Vărăști.

La sfârșitul slujbei grupul de copii al
parohiei, dirijat de domnul profesor Ciprian Borcea și grupul de cateheză al
parohiei Mircea Vodă din Călărași, dirijat de doamna Nicoleta Agapie, au
interpretat mai multe colinde, toți copiii prezenți primind daruri din partea
Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, iar credincioșii câte o Pastorală și
câte o felicitare cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Toți credincioșii prezenți (copii,
adolescenți, adulți și vârstnici) au primit binecuvântarea Preasfințitului
Părinte Episcop Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu delegația care l-a
însoțit în urbea din Călărași și preoți din Protopopiatul Călărași, a săvârșit
Sfânta Taină a Botezului la Parohia Sfânta Muceniță Anastasia din Călărași,
creștinând
astfel pe micuțul Nectarie Dimitrie Ștefan, pruncul părintelui Viorel Vasile
Dinu, secretarul Protopopiatului Călărași și parohul sfântului locaș amintit.

    Foto: Mihai Popîrlan/Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut