Noutăți

Recital de muzică clasică la festivitatea de premiere a concursului interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică

Marți, 17 decembrie
2019, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Centrul Cultural „Ionel Perlea” a avut
loc vernisajul expoziției și festivitatea de premiere a concursului
interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică.

Concursul
s-a organizat sub egida: 2019 – An omagial al satului românesc (al
preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al
Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți
bisericești
și Anul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor „Mărturisirea prin fapte a
credinței ortodoxe”.

 

Preasfinția
Sa a felicitat pe toți cei care s-au calificat la faza pe Eparhie și a înmânat
premiile câștigătorilor acestui concurs. Au fost prezenți și domnul Director
Gheorghe Petre, președinte al UAP Ialomița și doamna Director Clementina Tudor.

Scopul
celei de-a IX-a ediții a fost de a exprima prin intermediul creației plastice
sentimentul religios prezent în sufletele copiilor, precum și identificarea,
stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor prin realizarea
unor lucrări plastice cu temă religioasă. Concursul s-a adresat mai multor
secțiuni din învățământul religios, ciclului primar, gimnazial, liceal și
teologic preuniversitar. Pentru fiecare secțiune au fost acordate premiul I,
premiul II, premiul III și mențiune. Au fost dăruite premii în valoare totală
de 6.600 lei, astfel:

 

 

Premii
acordate:

 

SECȚIUNI:

 

I.                  
INVATAMANTUL PRIMAR:

 

              
PREMIUL I – Grigoriu
Sofia,
clasa
a II- a, Şcoala gimnazială  „N. Titulescu”,
loc. Călăraşi, jud. Călăraşi, îndrumător preot Adrian Grigoriu, valoare 500 lei

              
PREMIUL II – Mihai Lorena
Ioana,
clasa
a IV-a, Şcoala gimnazială, com. Ograda, jud. Ialomiţa, îndrumător prof. Radu
Julieta, valoare 400 lei

 

 

              
PREMIUL III – Petre Maria
Andrada
,
cls. a III-a, Şcoala gimnaziala nr. 3, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, îndrumator
înv. Vasile Georgeta, valoare 350  lei

              
MENTIUNE  –  Maftei
Denisa-
clasa a III-a, Şcoala gimnazială, com. Ograda, jud. Ialomiţa, îndrmător
prof. Radu Julieta, valoare 200  lei

 

 

II.               
CICLUL GIMNAZIAL

 

              
PREMIUL I –  Pocotilă Theodora Ema, clasa a VI-a, Liceul de
arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, îndrumător prof. Buzoianu
Simona, valoare 500 lei

 

              
PREMIUL II – Coteş Maria clasa a VIII-a, Liceul de
arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, îndrumător prof. Buzoianu
Simona, valoare 400 lei

              
PREMIUL II – Matei Iulia,
clasa a
V-a, Liceul de arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, îndrumător
prof. Buzoianu Simona, valoare 400 lei

 

              
Premiul III – Gheorghiu
Vlad Cristian
, clasa a VII, Colegiul economic, loc. Călăraşi, jud. Călăraşi, îndrumător
prof. Borcea Ciprian, valoare 350 lei

 

              
MENTIUNE  – Borac Alexandra, clasa a VII-a, Şcoala
gimnazială “Spiru Haret”, loc. Olteniţa, jud. Călăraşi, îndrumător prof. Dobre
Sebastian, valoare 200 lei

 

 

 

III.            
CICLUL LICEU

 

              
PREMIUL I –  BRĂCACI 
CRISTINA IONELA
, cls. a XI-a, Liceul de arte “Ionel Perlea”, loc.
Slobozia,  jud. Ialomiţa, îndrumator
preot Văcărelu Valentin, valoare 500 lei

 

              
PREMIUL II –Dumitru
Daniela Elena
, cls. a X-a, Liceul de arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia,  jud. Ialomiţa, îndrumator preot Văcărelu
Valentin, valoare 400 lei

 

              
PREMIUL III – Bou Bătrân
Marin,
clasa
a X-a, Liceul pedagogic “Ştefan Bănulescu”, Călăraşi, jud. Călăraşi, îndrmător
preot Puişor Arcadie Alin, valoare 350 lei

 

              
MENTIUNE – Cristea
Cătălina Elena,
cls. a XI-a, Liceul de arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia,  jud. Ialomiţa, îndrumator preot Matache
Clementin, valoare 200 lei

 

 

             
PREMIUL
SPECIAL U.A.P. –
Radu Mihaela, 15 ani, Palatul
copiilor, loc. Slobozia, jud. Ialomiţa, îndrumător prof. Petrescu Olimpia, valoare 150 lei

 

 

          Premii
speciale din partea Asociaţiei culturale „Matei Basarab” :

 

–  I – Sava
Sebastian
, clasa a III-a, Cercul de pictură „Sf. Apostol Luca”, loc. Urziceni,
jud. Ialomiţa, îndrumător prof. Berbec Victoriţa, valoare 250 lei

– 
II – Burada Florin,  clasa a II-a, loc. Traian, jud. Ialomiţa,
valoare 150 lei

–  IIIVişan Raluca, clasa a VI-a, loc. Traian, jud. Ialomiţa, valoare 100
lei

–  III- Găoace
Vlăduţ,
clasa a III-a, loc. Traian, jud. Ialomiţa, valoare 100 lei

 

Premii speciale pentru încurajarea participării oferite de Centrul Cultural Unesco „Ionel
Perlea” –
Ialomiţa:

 

Stanciu
Raluca
, clasa a VI-a, Liceul de Arte “Ionel Perlea”, loc. Slobozia, jud.
Ialomiţa, îndrumător prof. Buzoianu Simona, valoare 150 lei

–  Niţă Denisa, clasa a VII-a, Şcoala
gimnazială, loc. Săveni, jud. Ialomiţa ,
valoare 150 lei

 

Filip Daniela,
clasa a VI-a, Şcoala gimnazială, loc.Ţăndărei, jud. Ialomiţa, îndrumător prof.
Toma Marian Allain, valoare 150 lei

Călin Ramona,
clasa a VIII-a, Şcoala gimnazială, com. Ograda, jud. Ialomiţa, îndrumător prof.
Radu Julieta, valoare premiu lei, valoare 150 lei

Catrinoiu
Iarina
, clasa a VII-a, Liceul teoretic “M.Eminescu”, loc. Călăraşi, jud.
Călăraşi, îndrumător prof. Niculescu Elena, valoare 150 lei

 

     

Au mai
fost prezenți la eveniment elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de
Aur” și de la Liceul de Arte „Ionel Perlea”, din Slobozia.

Elevii Seminarului
Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au susținut un mic concert de
colinde.

 

Vernisajul
a fost înnobilat de un recital de excepție, care a purtat titlul „Spectacol de
Crăciun” – Rezonanțe muzicale din timpuri nemuritoare, având ca protagoniști pe
soprana Irina Iordăchescu și tenorul Mario Vasiliu, acompaniați de Mădălina
Ioana Petre la chitară.

 


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut