Noutăți

PS Vincențiu a slujit la hramul Catedralei Episcopale din Deva

Sursa: http://episcopiadevei.ro

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul
Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, vineri, 6 decembrie 2019, Catedrala
Episcopală din Deva și-a sărbătorit hramul.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de
arhierei, preoți și diaconi, din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte
Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul
Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei
și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei,
și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Aradului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul
Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijată de către Părintele Arhidiacon
Nicolae-Daniel Balea.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul
Părinte Arhiepiscop Timotei care a vorbit despre milostenia arătată de către
Sfântul Ierarh Nicolae în timpul vieții sale, când, după moartea părinților
săi, și-a împărțit toată averea celor care erau lipsiți de posibilități
materiale, fapt pentru care este recunoscut până în zilele noastre ca un mare
binefăcător. Înaltpreasfinția Sa a amintit și rolul important pe care l-a avut
Sfântul Nicolae în apărarea dreptei credințe la Sinodul I Ecumenic de la
Niceea.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a
vorbit despre perioada Postului Crăciunului ca fiind vremea când ne pregătim
pentru venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos,
prin a Cărui întrupare Dumnezeu și-a arătat iubirea față de oameni. Având ca model
această iubire, la rândul lui, Sfântul Ierarh Nicolae a fost întotdeauna
aproape de cei aflați în suferință și nevoi.

Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop
Gurie, a mulțumit la final soborului slujitor, autorităților județene și locale,
conducătorilor de instituții și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătoarea
Catedralei devene.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut