2021: Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu s-a întâlnit cu elevii clasei a IX-a de la Seminarul Teologic din Slobozia
Miercuri, 15 septembrie 2021, elevii clasei a IX-a de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, însoțiți de părintele diriginte Laurențiu Mititelu și părintele director Sebastian Marin au fost primiți de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, în Sala Multifuncțională a Centrului Eparhial.
S-a rostit rugăciunea „Împărate ceresc…”
Preasfinția Sa i-a binecuvântat și le-a urat elevilor bun venit, le-a vorbit despre educația și formarea lor, pentru a deveni niște intelectuali creștini, despre cunoștințele teologice, pe care le vor acumula, îndemnându-i să le acorde o atenție sporită; le-a vorbit despre responsabilitatea pe care trebuie să o arate față de disciplina și programul didactic și liturgic din această școală teologică. Elevul seminarist este chemat să fie o „făclie aprinsă” pentru tinerii din Biserica Ortodoxă și model de credință pentru comunitățile parohiale de unde provin.
Toți elevii clasei a IX-a, pe rând, s-au prezentat și au primit din partea Preasfinției Sale Sfânta Scriptură, Învățătura de Credință Credință Ortodoxă o carte de rugăciuni pentru întărirea lor duhovnicească.
La sfârșitul întâlnirii, Preasfinția Sa, le-a urat succes pentru anul școlar, dar și pentru toată perioada de studii, promițându-le părintească grijă pentru formarea lor ca vrednici teologi.
S-a rostit rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat…”.
După această întâlnire, s-au închinat pentru prima dată în Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Centrului Eparhial.