Noutăți

Preasfințitul Vincențiu a făcut popas de rugăciune la Mănăstirea Chiroiu

Joi, 21
noiembrie 2019, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului,
Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea
Chiroiu.

Sub protia
Preasfinției Sale au slujit părintele vicar eparhial, Arhimandritul Rafail Mîţ,
părinții consilieri Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și
Marius Gabriel Purcărea, preacuvioși părinți,  preoți și diaconi.

În
cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa, a vorbit despre prăznuirea de astăzi,
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, despre exemplul de smerenie în
ascultare pe care ni-l dă Sfânta Fecioară, acum la începutul Postului Nașterii
Mântuitorului și despre responsabilitatea fiecărui credincios de a se spovedi
cu regularitate, pregătindu-se astfel de comuniunea harică cu Hristos, prin
primirea Tainei Sfintei Împărtășanii.

Au fost
împărtășite maicile și credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic,
dar și toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie Arhierească.

Colecta
din Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a continuat și în această zi
strângându-se suma de 970 lei, bani pe care soborul mănăstirii  îi vor folosi pentru ajutorarea unor familii
în nevoie.

După
Sfânta Liturghie, s-a săvârşit slujba de parastas pentru ctitorii, ajutătorii
și viețuitorii mănăstirii, trecuți la Domnul.

 


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut