Noutăți

Preasfințitul Vincențiu a slujit la hramul Bisericii – Paraclis Episcopal

Luni,
11 noiembrie 2019, când Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Mucenici:
Mina, Victor şi Vichentie, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei
şi Călăraşilor a slujit la Biserica –
Paraclis Episcopal, care şi-a sărbătorit cel de-al șaptelea hram de la
sfințire.

Ziua
hramului a început seara, 10 noiembrie 2019, când Preasfinţia Sa a participat
la slujba de priveghere, săvârşită în Biserica
– paraclis Episcopal.

Această
zi a fost încununată de Sfânta Liturghie, unde sub protia Preasfinţiei Sale, au
slujit preacucernicii părinţi consilieri Florin Ionescu, Daniel Demișcă și Marius
Gabriel Purcărea, preoți și diaconi.

Corul
restrâns al Seminarului Teologic „Sfântul Ion Gură de Aur” din Slobozia a dat
răspunsurile liturgice.

După
Sfânta Liturghie a fost săvârşit un Polihroniu pentru Preasfinţitul Episcop la
aniversarea zilei numelui.

În
cuvântul de învăţătură, adresat credincioșilor prezenți la hramul Paraclisului Episcopal, Preasfinţia Sa a vorbit despre jertfa
Sfinților Mucenici, exemplu de trăire şi lucrare pentru fiecare creştin şi a
mulţumit colaboratorilor Centrului Eparhial, părinţilor stareţi şi tuturor
credincioşilor pentru urările făcute la sărbătoarea zilei onomastice,
asigurându-i că sunt prezenţi cu toţii în rugăciunile Sale.

S-a
săvârșit slujba de parastas pentru ctitorii bisericii.

La
ora 12:00, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit la Centrul Eparhial
pe cei veniți să-l felicite, la o recepție aniversară. 


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut