Noutăți

Școala şi Biserica susțin educația elevilor de la sate şi orașe

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii,
părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul
anului şcolar 2019-2020.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat
anul 2019 ca An omagial al satului
românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)
. Prin
această iniţiativă, s-a dorit evidenţierea faptului că satul este spaţiul în
care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile
spirituale, culturale şi identitare, transmise până în zilele noastre. În acest
sens, relevant este modelul scriitorului şi dasc
ălului Ion Creangă, cel care a valorificat resursele sufleteşti ale ţăranului român şi a îmbinat
armonios dragostea pentru copii cu darul povestirii: „Hai mai bine despre
copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind,
acesta-i adevărul”
(„Amintiri din
copilărie”
, capitolul II).

Satul românesc nu mai este astăzi ce era cu mai mulţi
ani în urmă. În multe sate, locurile natale sunt părăsite de către generaţiile
tinere, mulţi elevi provin din familii dezavantajate din punct de vedere
economic, accesul la educaţie este limitat, iar solidaritatea dintre oameni
este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria
lor identitate.

Biserica Ortodoxă Română susţine educaţia
în mediul
rural, organizând proiecte de prevenire şi corectare a fenomenului de p
ărăsire
timpurie a şcolii, aşa cum este Proiectul Alege
Şcoala!
(etapele IV, V şi VI), organizat în parteneriat cu Fundaţia World
Vision
România. Totodată, prin continuarea Programului catehetic Hristos împărtăşit copiilor, prin
organizarea de tabere şi activit
ăţi educaţionale, Biserica doreşte
s
ă încurajeze copiii şi tinerii să-şi trăiască viaţa în
comuniune de iubire cu Dumnezeu
şi oamenii, după îndemnul
Sfântului Apostol Pavel: „Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale
zidirii unuia de către altul”
(Romani 14, 19). Acolo unde există
cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai
multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, atât în mediul rural, cât şi
în mediul urban, Familia, Biserica şi Şcoala sunt
chemate s
ă ofere
copiilor şi tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal,
cât şi comunitar, să cultive libertatea,
responsabilitatea şi demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund
de individualism şi secularizare.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne
rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţ
ătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace
şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţ
ătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie
o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României!

 

 DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut