Bisericesc sau privat în tradiția creștină a prohodirii trupurilor ”sfinților” (creștinilor)
Ori de
câte ori ieșim din casă, pentru a merge spre diferite activități cotidiene,
respectăm anumite reguli… fie la semafor, fie avem sau pierdem o prioritate,
așteptăm .. ne încadrăm, respectăm, într-un cuvânt acceptăm și construim un
corp de valori, intrinseci oricărei evoluții ale societății.
De ce
oare nu ar fi și pentru Biserica Ortodoxă același respect … ?
Vorbim
de o instituție divino-umană a cărei origini istorice vin spre noi, ne
îndumnezeiește și umanizează de 2000 de ani, ale cărei reguli se materializează
în dogme și canoane, care, în timp, au dus nu doar la respectarea și
implementarea unui set de realități divine în ecclesie, ci și la progresul
substanțial al oricărei societăți, din diferitele epoci istorice.
De ce
oare omul contemporan – de multe ori
avid după eficiență financiară, nu respectă specificul Bisericii Ortodoxe ?
Retoric spus..
Se întorc strămoșii în mormânt când văd unde
s-a ajuns, trupurile celor trecuți la Dumnezeul Luminilor și al Veșniciei, au
ajuns să fie privite doar prin prisma unui interes financiar. Trupul,
mormântul, deplasarea, coliva, chiar și moartea.. totul se contabilizează în
profitul unor firme care trec peste orice valori creștine.
Pe de o
parte trupul uman este Templu al Duhului Sfânt, el trebuie prohodit cu tot
respectul închinat unei persoane umane – creația lui Dumnezeu, iar pe de altă
parte se cuvine respectat specificul și tradiția Bisericii Ortodoxe.
Câtă energie umană se manifestă în a impune majorității drepturile oricăror
minorități, chiar și religioase, cu atât mai mult însă trebuie respectat
specificul frumos al Bisericii Ortodoxe.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor în art. 7 și 8, arată că statul român recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi faptul
că se organizează și funcționează în mod autonom, potrivit propriilor statute
sau coduri canonice.
În acest sens, în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe
Române se arată la art. 179 că bisericile pot fi și de cimitir, iar în art.
180 faptul că se consideră anexe ale locașului de cult și urmează regimul
juridic al acestuia clopotnița, cancelaria parohială, dar și capela mortuară.
În acest sens, capela mortuară devine un spațiu liturgic, special consacrat
prin rugăciunile Bisericii, iar destinația ei rămâne neschimbată după actul
sfințirii, reflectând o stabilitate în timp. Astfel, serviciul religios al înmormântării ține de specificul bisericesc
și nu poate fi desfășurat decât în spații special consacrate, ce aparțin
Bisericii, adică Sfintele Locașuri de cult și Capele mortuare parohiale
– sfințite și consacrate special prin actul târnosirii de către Chiriarhul
locului. Încă din vechime, clericii erau opriți să slujească în paraclise
particulare (can.31, 59 – Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol din anii 691-692;
can.10 – Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787; și altele),
sedimentându-se principiul că slujba închinată lui Dumnezeu nu se poate oficia oriunde,
de către oricine și la voia întâmplării.
În contextul libertății religioase, afirmăm și
specificul Bisericii Ortodoxe cu privire la sacralitatea spațiului liturgic și
la prohodirea trupurilor celor adormiți întru credință.
Aceste valori peremptorii nu pot fi edificate în
contextul unei inițiative private, al unui SRL, care azi poate spune că
folosește respectiva clădire pentru ținerea morților, iar mâine nimic nu o
împiedică – dacă afacerea nu mai este la modă, să folosească spațiu în alt
scop.
Și în cazul existenței clădirii mortuare de la
Fetești, ce aparține unei societății
comerciale SC CASA Eternității CAT SRL, vorbim de o desacralizare a spațiului
liturgic și despre o trecere peste specificul Bisericii Ortodoxe.
Între actualul SRL și Episcopie nu a existat nici
o afacere, și nici nu poate exista, indiferent de foloasele materiale aflate în
discuție.
A existat un astfel de protocol între
Protopopiatul Fetești, Primăria orașului Fetești și Capela mortuară Sfântul
Lazăr din Fetești, pentru
situațiile sociale. Între
Protopopiatul Fetești și Primăria Fetești erau prevăzute activități sociale
comune, iar capela mortuară Sfântul Lazăr urma să se aprovizioneze cu lumânări
și colportaj de la protopopiat. Protocolul avea ca părți: Biroul de Asistență
Socială al Protopopiatului Fetești; Biroul de Asistență Socială al Primăriei
Fetești și Capela mortuară Sfântul Lazăr din Fetești, fiind încheiat pe termen
limitat de doi ani începând cu 5 iunie 2013. Cunoscând amploarea operei
filantropice și sociale a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, protocolul a
fost încheiat, obiectul lui nefiind însă
unul liturgic ci unul social.
Desigur că viața bisericească are un anumit
specific și realități pe care societatea contemporană nu le cunoaște decât în
parte. Așa se face că Episcopia Sloboziei și Călărașilor și-a dat acordul ca în
CAZURI EXCEPȚIONALE să fie depuse trupuri ale celor adormiți în respectiva
clădire.
CAZURILE EXCEPȚIONALE sunt doar excepționale,
atât … și nimic mai mult.
Dacă trupurile sfinților (credincioșilor) nu pot
fi prohodite oricum și oriunde, decât de persoane consacrate special și în
spații sfințite (biserici și capele parohiale – care au o anumită stabilitate
de folosință în timp, nu cât existența și interesul unui SRL), cei care au refuzat
în timpul vieții credința mărturisită de Biserica Ortodoxă și nu și-au dorit
după moarte rugăciunea de comuniune și harul Bisericii, devin CAZURI
EXCEPȚIONALE. Aceste cazuri excepționale sunt sinucigașii, agnosticii, ateii, cei
nebotezați, ereticii, schismaticii, excomunicații, incinerații. Dacă în timpul
vieții lor au fost refuzat învățătura și harul Bisericii, este natural să le
fie ”respectată dorința” și trupurile lor să fie depuse în spații
desacralizate, atee, fără conotație religioasă, cum este și clădirea în
discuție. Pentru tradiția creștină aceste persoane sunt creștini prin Botez,
care însă toată viața lor și-au negat credința primită în dar, de aceea reprezintă
cazuri izolate, EXCEPȚIONALE.
Desigur că în orașul Fetești există și capele
parohiale, unele construite, altele în stadiul de proiect, care conferă un
cadru (sunt sfințite și au durabilitate de folosință în timp) prielnic pentru
respectul pe care îl datorăm trupurilor celor trecuți în viața veșnică.
În acest sens, Episcopia Sloboziei și Călărașilor
nu poate decât afirma specificul Bisericii Ortodoxe și anume că trupurile
sfinților (cum erau numiți creștinii în primele secole) sunt temple ale Duhului
Sfânt, care pot fi prohodite în condiții specifice, adică în spații sfințite și
de către persoane special consacrate. Desigur că în mediul contemporan sunt și
inițiative care dezvoltă anumite interese economice cu trupurile celor morți, dar
aspectul trebuie încadrat exclusiv în secularizarea lumii contemporane.
