Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial. Miercuri, 3 iulie 2019
Administrator, SF-ESC | 3 iulie 2019
În Sala Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului
Eparhial a avut loc Miercuri, 3 iulie 2019, ședința de lucru a Permanenței
Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop
Vincențiu.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru
îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale
a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.
Au fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și
restaurare a bisericilor parohiale și mănăstirilor din cadrul Eparhiei.