Permanența Consiliului Eparhial s-a reunit în ședință de lucru
În Sala Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc Miercuri, 22 mai 2019, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.
Au fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale și mănăstirilor din cadrul Eparhiei, după cum urmează:
– La Parohia Mihai Viteazul din cadrul Protopopiatului Călărași, s-a aprobat înlocuirea gardului și a porților din fața bisericii;
– La Parohia Găița din cadrul Protopopiatului Fetești, s-a aprobat înlocuirea gardului din fața bisericii cu unul din fier forjat;
– La Parohia Piersica din cadrul Protopopiatului Slobozia, s-a aprobat realizarea lucrărilor de consolidare la biserica parohială „Sf. Împărați” Piersica”;
– La Parohia Gimbășani din cadrul Protopopiatului Slobozia, s-a aprobat începerea lucrărilor de reparație la acoperișul bisericii parohiale, prin schimbarea învelitorii cu tablă de cupru;
– La Parohia Frumușani din cadrul Protopopiatului Oltenița, s-a aprobat efectuarea lucrărilor de refacere a tencuielilor interioare, refacere a instalației electrice, repoziționare doze de alimentare și instalații curenți slabi.
S-a aprobat organizarea și desfășurarea de către Sectorul Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în colaborare cu Asociația Socio – Culturală „Matei Basarab” și Protopopiatul Urziceni, a primei acțiuni din Campania Bucuria de a fi împreună-2019, în data de 24 mai 2019, în cadrul căreia vor fi vizitate 25 de familii cu copii cu dizabilități din Parohiile: Bărcănești, Borănești, Brătia, Condeești, Frumușica, Pelinu, Speteni.
S-a acordat arhiereasca binecuvântare în vederea încheierii unui Protocol de colaborare, pentru perioada 2019-2020, între Asociația A.D.M.I.S. (Abilitate-Dezvoltare-Mediere-Incluziune-Succes) cu sediul în Amara, reprezentată de doamna Dorina Sandu, în calitate de președinte, Biblioteca Orășenească Amara, reprezentată de doamna Manda Nichifor, în calitate de bibliotecar, și Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab”, reprezentată de doamna Enașcu Georgia – Andreea, în calitate de director executiv.

