Noutăți

PS Vincențiu a slujit la hramul Catedralei Episcopale din Deva

Sursa: https://episcopiadevei.ro

Miercuri, 5 decembrie 2018, la Catedrala Episcopală din Deva a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie de către un sobor de preoți și diaconi, în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae – arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, care este și ocrotitorul acestui sfânt locaș.

În continuare a avut loc concertul de colinde intitulat „Dumnezeu dintru-nceput…”. La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei.

Concertul a fost susținut de către Corala „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de către Părintele Arhidiacon Nicolae-Daniel Balea. De asemenea, trei tineri artiști hunedoreni, interpreți de folclor, Bogdan Toma, Alisa Toma și Cristian Fodor, au încântat pe cei prezenți cu colinde tradiționale din județul Hunedoara.

Joi, 6 decembrie 2018, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae – arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Catedrala Episcopală din Deva și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sf. Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijată de către Părintele Arhidiacon Nicolae-Daniel Balea.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu care a vorbit despre postul Crăciunului ca fiind un post de bucurie, bucurie care se împlinește prin generozitatea arătată față de aproapele nostru. În acest post sunt cinstiți mulți sfinți, toți adevărate exemple de mărturisire și trăire creștină. Între aceștia se remarcă Sfântul Ierarh Nicolae, ca un sfânt blând și care a făcut multă milostenie, în mare taină, cu cei aflați în nevoi.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de binecuvântare, iar Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre evenimentele desfășurate la Alba Iulia cu ocazia sărbătorilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a mulțumit ierarhilor, sfințiților slujitori și tuturor credincioșilor pentru bucuria de a participa și a se ruga împreună în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul Catedralei devene.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut