Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial
În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc Miercuri, 5 decembrie 2018, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Ședința a început cu proiecția unui filmuleț de prezentare a evenimentelor desfășurate cu ocazia Centenarului Marii Uniri în localitatea Ciudad Real din Spania, unde au concertat membrii Coralei Sfântul Mare Mucenic Mina a Protopopiatului Slobozia.
Au fost aprobate mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul parohiilor Eparhiei.
A fost acordat un rang bisericesc de ICONOM preacucernicului părinte paroh Marius – Dorinel Stanchi, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” – Stelnica din cadrul Protopopiatului Fetești.
Au fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale și mănăstirilor din cadrul Eparhiei.
S-a aprobat realizarea unui site web pentru parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din cadrul Protopopiatul Slobozia, cu scopul de a promova activitatea desfășurată în parohie. Site-ul va fi realizat prin serviciul specializat NetCreator și introdus în Rețeaua Informațională a Episcopiei.
A fost acordat un ajutor financiar din Fondul Filantropia al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru sprijinirea iniţiativei A.N.S.R. – Filiala Ialomița, din data de 20 decembrie 2018.
S-a luat act de cadourile dăruite de Fundația Copii în dificultate – România, cutii cadou pentru copii (cu ocazia sărbătorilor de Crăciun), cazuri social-filantropice asistate de către Episcopia Sloboziei și Călărașilor.




