27 iunie 2012 – Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial
Miercuri, 27 iunie 2012, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial.
După rostirea rugăciunii începătoare, Preasfinţia Sa a deschis şedinţa de lucru, invitându-i pe preacucernicii părinţi consilieri să dea citire temeiurilor aflate pe ordinea de zi. S-au soluţionat referatele Sectoarelor Administrativ – Bisericesc, Economic, Cultural şi Social – Misionar, având ca scop sporirea activităţii pastoral – misionare din cuprinsul Eparhiei noastre.
S-a aprobat înfiinţarea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina”, în incinta Centrului Eparhial, cu destinaţie pentru călugăriţe, urmând a se organiza şi funcţiona potrivit rânduielilor canonice, statutare şi regulamentare ale Bisericii Ortodoxe Române, după ce se va primi aprobarea din partea Sinodului Mitropolitan.
S-au aprobat transferuri de preoți și diaconi la parohiile din Protopopiatul Slobozia.
Din Fondul Filantropia au fost acordate mai multe ajutoare unor preoți și credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite.