Noutăți

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria – Neamț este în Slobozia

Marți, 6 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 7.000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a adus multă bucurie credincioșilor Eparhiei.

După oficierea slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Vincențiu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pentru dragostea arătată față de credincioșii din Bărăgan, prin trimiterea Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului în Eparhia noastră.

Toți cei prezenți au pornit într-o procesiune spre Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, important centru spiritual al zonei și cel mai vechi monument de artă religioasă din Eparhia Sloboziei și Călărașilor. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost depusă într-un baldachin spre închinare tuturor credincioșilor, alături de moaștele care străjuiesc Mănăstirea din Slobozia.

Pelerinajul a fost desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (08 noiembrie) al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (08 noiembrie) va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, începând cu ora 09:00. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și preoți din municipiul Slobozia.

Sărbătoarea hramului se va încheia Duminică, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Sfinții Mina, Victor și Vichentie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, va sluji Sfânta Liturghie arhierească, în biserica mănăstirii, înconjurat de un sobor de părinți consilieri ai Centrului Eparhial, preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.

La ora 12:00, în biserica – paraclis episcopal Sfântul Mare Mucenic Mina se va săvârși slujba de TE DEUM în semn de mulțumire pentru binecuvântările dăruite de Dumnezeu Chiriarhului nostru.

Toți credincioșii sunt așteptați să se închine și să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria, ce va rămâne la Mănăstirea Slobozia până luni, 12 noiembrie 2018.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut