Permanența Consiliului Eparhial din data de 25 iulie 2018
În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial Miercuri, 25 iulie 2018, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial. Prin delegație eparhială, ședința a fost prezidată de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial.
În ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial au fost propuse, iar Permanența Consiliului Eparhial a aprobat următoarele:
S-au aprobat mișcări de personal neclerical în cadrul parohiilor și mănăstirilor Eparhiei.
Au fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale din cadrul Eparhiei.
– Pentru Parohia Coșereni, Protopopiatul Urziceni, s-a aprobat realizarea lucrărilor de reparații la biserica parohială, cu recomandarea de a se verifica stratul suport al învelitorii (astereala și elementele de șarpantă) și de a se înlocui/repara după caz;
– Pentru Parohia Piersica, Protopopiatul Slobozia, s-a aprobat începerea lucrărilor de subzidire la biserica parohială (biserică monument istoric cat. B);
– Pentru Parohia Gimbășani, Protopopiatul Slobozia, s-a aprobat refacerea Sfintei Mese a bisericii parohiale.
Au fost aprobate mai multe ajutoare financiare pentru cazuri medicale deosebite din fondurile destinate pentru aceste situații urgente.



