A doua întâlnire de lucru cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor de asistenţă socială
Luni, 04 iunie 2018, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, Sectorul Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor – coordonator al activităţilor social-filantropice din Eparhie, a organizat a douaîntâlnire din anul 2018cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate:
· Organizarea şi desfăşurarea seminarului de formare cu preoţii capelani şi misionari din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu tema Activitatea social-filantropică în instituţiile bugetare din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor;
· Procedurile în ce privește comunicarea eficientă dintre Sectorul Social – Misionar și Birourile de asistență socială din cadrul Protopopiatelor din Eparhie.
· Evenimentele care vor fi organizate de Sectorul Social – Misionar, în colaborare cu Birourile de asistență socială, dedicate „Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”; „2018 – Anul familiei creştine” în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor;
· Aspecte importante în ce privește menţinerea şi dezvoltarea colaborării dintre Birourile de asistenţă socială ale Protopopiatelor şi Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab” în anul 2018.
La această întâlnire au participat consilierul eparhial social din cadrul Sectorului Social-Misionar, directorul executiv al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”, 5 asistenţi sociali, 3 referenți sociali şi 1 lucrător social din cadrul Birourilor de asistență socială ale Protopopiatelor Slobozia, Fetești, Urziceni, Călărași, Lehliu și Oltenița.




