Noutăți

Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm!

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 04 – 06 mai 2018, a fost organizat pelerinajul „Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm!”, pentru 36 de credincioşi ai Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului” din Slobozia, însoţiţi fiind de Arhid. Chiru Cristian-Ştefăniţă.

În prima zi a pelerinajului au fost vizitate următoarele obiective: Mănăstirea Pantocrator, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” – Craiova, Biserica Madona Dudu din Craiova, Mănăstirea Cerneţi şi Mănăstirea Sfânta Ana. Pelerinii s-au întâlnit cu sfinţii în rugăciune şi s-au închinat la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la toate mănăstirile unde au adus fiecare prinos de rugăciune.

În cea de-a doua zi, au fost vizitate următoarele obiective: Mănăstirea Mraconia, Mănăstirea Tismana, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Polovragi, Mănăstirea Hurezi şi Mănăstirea Bistriţa. Alături de bucuriile duhovniceşti pelerinii au avut parte şi de o surpriză din partea organizatorilor, o croazieră pe Dunăre (Cazanele Mari, Cazanele Mici).

În cea de-a treia zi grupul de pelerini a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Dintr-un lemn şi au vizitat Mănăstirea Govora şi Mănăstirea Ghighiu.

Scopul pelerinajul „Pe luceafărul din Lainici, pe Irodion cel cu numele de Apostol, toţi să-l lăudăm!” a fost acela de a intensifica rugăciunea și viața spirituală. Prin acest pelerinaj, credincioşii au adus mulțumire lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru binefacerile primite, fiind astfel un act de asceză şi nevoință și o ofrandă de recunoștință.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut