Noutăți

Încununarea bucuriei prin Sfânta Liturghie Arhierească

Sfânta Liturghie arhierească la Călărași, prilejuităde prezența Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Dragomirna,

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Duminică, 10 septembrie2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a slujit la Biserica „SfințiiÎmpărați Constantin și Elena” – Volna din Călărași, Protopopiatul Călărași,unde s-a aflat spre închinarea credincioșilor Icoana Maicii Domnului de laMănăstirea Dragomirna.

S-a creat deja otradiție ca la începutul anului bisericesc și înainte de recolta de toamnăcredincioșii din Călărași să aducă prinos de rugăciune și mulțumire, încomuniune, printr-o procesiune pe străzile municipiului.

Această zi afost încununată de Sfânta Liturghie, unde sub protia Preasfinției Sale auslujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucerniciipărinţi consilieri Manuel Rusu, Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, NicușorSilviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, părinţii protopopi din județulCălărași, preoţi şi diaconi.

CorulProtopopiatului Călărași a dat răspunsurile liturgice.

În cadrulSfintei Liturghii s-au rostit ectenii și rugăciuni pentru elevii care vorîncepe anul școlar, luni, 11 septembrie 2017

În cuvântul de învățătură,Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a adresat cuvânt de mulţumireÎnaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentrudarul spiritual făcut credincioșilor Episcopiei noastre și a mulțumitPreabunului Dumnezeu că acum la începutul Anului Nou bisericesc suntembinecuvântați cu rugăciunile Maicii Domnului. A îndemnat credincioșii să-Lurmeze pe Hristos, „Lumina lumii” pentru a da răspuns bun la chemarea pe careMântuitorul Iisus Hristos o va face fiecăruia dintre noi.

Cu aceastăocazie, dar și ca semn de mulțumire, Preasfinția Sa a dăruit preacuvioaseimaici starețe Macrina și soborului de maici de la Mănăstirea Dragomirna, maimulte albume și cărți tipărite în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Preasfinția Sa aîmpărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie și i-a binecuvântat pentruînceputul noului an școlar.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut