Noutăți

Start concurs! Micii horticultori

Sectorul Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Matei Basarab”, prin serviciul social Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii în cadrul proiectului „Ateliere de vacanță”, a desfășurat, în perioada 11 iulie – 13 iulie 2017, activitatea cu titlul Start concurs! Micii horticultori.

Activitatea Start concurs! Micii horticultori a avut ca obiectiv deslușirea tainelor unei meserii, cea de horticultor.

Activitatea a vizat o pregătire teoretică, în care au fost prezentate în format video activitățile de pregătire a terenului, însămânțarea acestuia, tratarea plantelor şi recoltarea acestora şi o aplicaţie practică, în cadrul căreia copiii au vizitat o plantaţie de pepeni şi au descoperit cum se dezvoltă plantele şi cum să asiguri condiţiile optime pentru plante.

Echipa de voluntari din cadrul Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii a organizat un concurs pentru copiii participanţi, scopul acestuia fiind de a descoperi cât mai mulţi pepeni în lot.

Atelierul practic Start concurs! Micii horticultori desfăşurat în aer liber a adus bucurie tuturor participanţilor.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut