Noutăți

Sinaxa stareţilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Marţi,13 decembrie 2016, stareţii şi stareţele din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilors-au întâlnit la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, evenimentuldesfăşurându-se sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, EpiscopulSloboziei şi Călăraşilor.

PreasfințiaSa a fost prezent la Sfânta Liturghie săvârșită în ctitoria lui Matei Basarab,cea mai veche mănăstire din Eparhie, iar la sfârșit s-a rostit un Polihroniu.

PreasfinţitulPărinte Vincenţiu, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa misiuniipe care fiecare slujitor în parte trebuie să o săvârşească în parohie şimănăstire, despre modelul de jertfelnicie în lucrarea bisericii pe care ni-loferă Sfântul Ierarh AntimIvireanul,despre importanţa conlucrării şi ajutorării dintre mănăstirile eparhiei precumşi obligativitatea cunoaşterii şi respectării regulamentului vieţii monahale. Prinosteneala Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, de trei secole slujim în limbaromână, în limba înțeleasă de toți fiii poporului nostru.

Preacuviosulpărinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial şi Exarh suplinitor, a datcitire referatului „O scurtă sinteză cu privire la desfăşurarea şi hotărârileSinodului din insula Creta”.

Fiecaredintre stareţii, egumenii şi stareţele care au participat la întâlnire a făcutîn continuare o prezentare a vieţuitorilor aşezământului monahal, a programuluiliturgic şi duhovnicesc al mănăstirii şi un raport al activităţilor şiproiectelor desfăşurate de vieţuitori pe întreg parcursul anului 2016.

Încadrul Sinaxei stareţilor şi stareţelor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilors-a analizat şi evaluat starea actuală a monahismului, cu plusurile şiminusurile sale şi cunoaşterea realităţilor atât duhovniceşti, cât şiadministrative ale mănăstirilor.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut