Noutăți

Lucrarea social-filantropică, prioritate a Bisericii

Înperioada 29 – 30 septembrie 2016, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cubinecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, prin SectorulSocial-Misionar, a organizat un seminar de formare pentru preoţi cu tema „Lucrarea social-filantropică desfăşurată înparohie” şi un seminar de formare pentru coordonatorii sociali cu tema „Rolul coordonatorului social în iniţiereaşi dezvoltarea proiectelor sociale din parohie”, din Protopopiatul Olteniţa.

Laaceste două seminarii au participat 22 de preoţi şi 21 coordonatori sociali care prin intermediul aplicaţiilor practice auprezentat activităţile social-filantropice desfăşurate în parohii, au identificattipurile de servicii sociale care pot fi înfiinţate în cadrul parohiilor, învederea acordării de servicii sociale acreditate.

Participanţiila seminarii au considerat că acestea sunt organizate în mod interactiv şioferă informaţii despre: importanţa asocierii dintre două sau mai multe parohiiîn vederea oferirii de servicii sociale în comunitate, responsabilizareabeneficiarilor, selecţia beneficiarilor în funcţie de nevoi şi resurse,prioritizarea programelor destinate copiilor, identificarea tipurilor deservicii adecvate nevoilor din parohii şi dezvoltarea unor strategii socialeavând ca scop oferirea de servicii sociale în comunităţile parohiale.

Seminariilede formare fac parte din activităţile dedicate „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şiAnul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilorbisericeşti la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016)”,locul desfăşurării fiind sala multifuncţională (sala 15) a Centrului Socio –Cultural „Episcopul Damaschin”.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut