Noutăți

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu prezent la recepția oferită de Casa Regală a României

Marți,10 mai 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a participat la recepțiaoferită de Familia Regală la aniversarea a 150 de ani de la crearea Casei Regalea României.

AltețeleLor Regale Principesa Moștenitoare, Principele Radu, Principesa Elena,Principesa Sofia și Principesa Maria, împreună cu dl Alexander Nixon (soțulPrincipesei Elena) și Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei (fiica PrincipeseiIleana a României) s-au întâlnit în Salonul Italian, Salonul Maur și SalonulFlorentin cu personalități din viața culturală, științifică, educațională, cuînalți reprezentanți ai societății civile, ai Bisericii Ortodoxe, BisericiiCatolice, Cultului Mozaic și Cultului Musulman, precum și ai CorpuluiDiplomatic.

Auluat parte la sărbătoare români veniți din toate colțurile țării și dinRepublica Moldova. Au fost prezente personalități din Spania, Marea Britanie,Elveția, Serbia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Germania și Austria.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut