Noutăți

23 aprilie 2012 – Slujba Parastasului de trei ani a Episcopului Damaschin

Luni, 23 aprilie 2012, când Biserica Ortodoxă, prăznuiește Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de preacucernici părinţi consilieri de la Centrul Eparhial şi soborul de preoţi şi diaconi de la catedrala Episcopală.

Diaconul Emilian Cristian Petre a fost hirotonit preot misionar pentru nevoile pastorale şi misionare ale Protopopiatului Slobozia şi îmbisericit la parohia Amara II.

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârşit slujba parastasului pentru fericitul întru adormire, Episcopul Damaschin, al doilea chiriarh al Episcopiei noastre, care împlineşte trei ani de la trecerea la cele veşnice.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa plină de eroism creştin a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a adus un omagiu înaintaşului Său Episcopul Damaschin, pentru care s-a făcut pomenire.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut