Noutăți

Noutăți. Ziua a cincea în Țara Sfântă. Pe urmele Mântuitorului

În ziua a cinceaa călătoriei în Țara Sfântă, pelerinii au urcat mai întâi pe Muntele Tabor,închinându-se în biserica Schimbării la Față a Mântuitorului și ascultând cuevlavie citirea Sfintei Evanghelii.

De acolo au mersspre Galileea, o regiune foarte frumoasă a Țării Sfinte, îmbelșugată, ajungândîn Nazaret, orașul Maicii Domnului, unde se află până astăzi parte din zidurilecasei sfinților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului.

Tot aici înNazaret s-au închinat la biserica de la Izvorul Maicii Domnului, unde se aflăși o icoană înfățișând pe Arhanghelul Gavriil, care binevestește întruparea Mântuitorului,pelerinii gustând și din apa acestui izvor.

Drumul acontinuat prin Cana Galileii, la locul unde Mântuitorul a săvârșit primaminune, a transformării apei în vin. Aici Preasfințitul Părinte EpiscopVincențiu a citit pericopa evanghelică a acestui moment. În această biserică sepăstrează până astăzi două dintre vasele în care Mântuitorul a transformat apaîn vin.

De aici aupursec în Capernaum, unde au văzut Muntele Fericirilor, Marea Galileii, loculunde Mântuitorul a hrănit mulțimile cu 5 pâini și 2 pești și piatra și locul pecare au stat Sfinții Apostoli, când Mântuitorul vorbea mulțimilor din corabiaancorată la țărm.

Ziua s-aîncheiat cu vizitarea unei frumoase mănăstiri, a Sfinților Apostoli, aflată de asemenealângă Marea Tiberiadei.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut