Retorica Tradiţiei: ce este normalitatea?
A zis iarăşi: va veni vremea ca oamenii
să înnebunească şi când vor vedea pe cineva
că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui,
zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenealor.
Avva Antoniecel Mare
Încercând să definească normalitatea, pe care o asociază cu Tradiția (în sensul de moștenire și experimentare aunor valori perene), H. R Patapievici scrie: „Tradiția este ansamblulpresupozițiilor care nu sunt puse în discuție (subl. n.), căci dacă ar fi, nu ar mai fi Tradiție.[1] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftn1] Or, este foarte clar că omul postmodern, care privește Tradiția ca pe un balast,cu valoare cel mult culturală, estetică ș.a., preferă să o vadă expusă într-un muzeu, așa cum îi stă bineunei relicve. Condiția umană nu mai este dată de valori morale general acceptate anterior, cieste un rezultat determinist al trecerii timpului, văzut ca schimbare perpetuă.Totul este pus sub semnul întrebării, totul este contestat, eliminat, înlocuit,proces ce continuă la nesfârșit. Nu mai este nevoie de fundație, casa poate ficonstruită și pe nisip, omul fiind „liber” să renunțe la propriile rădăcini, privind doar spre viitorulincert, uitând trecutul și lecțiile lui. În timp ce culturile tradiționale ajungeau la un consens despre valori după secole,milenii chiar, de includeri, excluderi, verificare și continuitate, astăzi, totul este pus sub domniarelativismului, indiferent de domeniu.
Știu, veți spune! Încă undiscurs de tipul „cetate asediată”, scoaterea la lumină a marilor conspirații ce amenință să distrugăOrtodoxia etc. Poate că da. Dar, a nu ține cont de realitățile vremurilor în care trăim este la fel de nociv caasumarea lor fără discernământ, doar pentru a fi în trend.
Punctul de plecare al acestei aporii este felul în care ne raportăm lanormalitate. Ceea ce pentru mine un anumit lucru este normal, pentru altul arputea fi exact invers. Ideea aceasta este cu atât mai clară cu cât observămevoluția sistemului de învățământ în Occident, în special în Franța, un veritabil „barometru” pentru a întrezări viitoareletendințe ce vor fi copiate volens nolensde întreaga Uniune Europeană. Să dăm câteva exemple[2] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftn2] :Încă de la grădiniță, copiii vor afla că e perfect normal să ai doi tați, că unul dintreei poate purta rochie și poate folosi rujul pentru a se „exprima” mai bine și că ar fi bine cănu mai folosim pronumele personale feminine și masculine[3] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftn3] ,înlocuindu-le cu pronumele personal neutru. Aflăm astfel cu stupoare că basmelear trebui rescrise, fiind pline de jigniri la adresa minorităților: cum adică,Scufița Roșie nu poate fi Scufiț? (sic!)
Pe scurt, aici (ca și în Olanda) aflăm că identitatea de gen nu ne aparține la momentul nașterii, nu suntemsexual determinați. Fiecare dintre noi își poate forma identitatea în funcție de contextulsocial și și-o poate schimba când vrea. Scoaterea termenilor tată și mamă din legislație este înfăptuită! Ambivalența este o bogăție, spun ei. Care ei, veți zice? Simplu, introducerea acestor idei inovatoare nu mai este făcută la presiunea unor grupuri sauONG-uri obscure. De educarea concetățenilor se ocupă chiar Statul. De ce? Pentru că toți copiii aparțin în primul rândStatului, și mai apoi familiei. Așadar, Statul își impune propria educație, nu mai primează ideea de familie tradițională. Și, dacă nu ești în stare săeduci copiii în acord cu ceea ce promovează Statul, ți se vor lua!(Cazul Bodnariu este doar un nume dintr-o lungă listă la nivelul întregiiEurope) Același Stat îți va spune, prin lege, că este o crimă să îți urechezi copilul dacă a făcut o prostie (A nu se înțelege că aș susține în vreun felorice formă de violență aplicată copilului!), dar, la polul opus și în mod sadic, este undrept să îl ucizi înainte de naștere, prin avort. Mi-am amintit, cu această ocazie, ideeaaceluiași scriitor român: „Ideologiile corectitudinii politice pretind tot mai multca Statul să intervină în zone care până de curând erau apanajul exclusiv alspațiului privat (relațiile dintre soți, dintre părinți și copii, dintre îndrăgostiți etc.).”[4] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftn4]
Dacă acolo „Revoluția sexuală” și predarea „Teoriei gender în școli” sunt în plin avânt, la noi încă lucrurile stau sub oaltă lumină. Deși tipul acesta de propagandă, enunțat anterior, prinde avânt și la noi în sânul anumitor ONG care, chipurile, nereprezintă, mai ales când se legitimează cu pompoasa titulatură „Societatecivilă”, din ceea ce s-a scris, s-a vorbit și dezbătut în peisajul media local, realizăm că aceștia sunt departe dea-și impune punctul de vedere. Propunerea de proiect de lege privindparteneriatul civil a fost respinsă de Parlament pentru a doua oară, nu s-a reușit introducereaEducației Sexuale în școli și basmele nu au fost „diortosite” pentru a nu ofensa minoritățile sexuale. Sigur,odată cu începerea campaniei pentru strângerea de semnături pentru modificareaart. 48 din Constituție și introducerea sintagmei bărbat și femeie, atunci când vorbim despre căsătorie, toți ortodocșii au fost clasificați ca fiind talibani, prinși în atemporale vremuri inchizitoriale ș.a. Deranjat fiindde sfatul unui profesor către tinerii liceeni majori de a semna această inițiativă dintr-unliceu din București, un reprezentant al Asociației Accept consideracă respectivul dascăl îndoctrinează iremediabil niște minți tinere într-unspațiu public. Nu am putut să nu remarc ipocrizia gestului: pe data 10 decembrie 2010, orele 13.00, în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept, Universitatea București (deci spațiu public) avea loco conferință despre „Situația drepturilor omului în anul 2010 în România”,susținută de mai multe organizații, inclusiv cea amintită, care militează pentrurespectarea drepturilor minorităților sexuale. În schimb, în anul 2015, la data de 18 februarie, la Casade Cultură a Studenților din București, la presiunea Asociației Accept,a fost anulată de către direcțiune lansareacărții lui Virgiliu Gheorghe – „Fața nevăzută a Homosexualității”. Să mai spunem și că, tot în anul 2015 și înprezent, elevii de liceu, din capitală și nu numai, sunt invitați săcompleteze un chestionar, întocmit de aceeași asociație deosebit de activă, în caresunt încurajați, de pildă, să răspundă laîntrebări de tipul: Ştiţi săexiste discipline la care, în liceul dvs, profesorii abordează subiectul LGBT(lesbiene, gay, bisexuali şi persoane trans) la fiecare clasă? sau În liceul dvs cum este privit (sau cum ar fiprivit) un elev LGBT? Care credeţi că ar fi atitudinea şi comportamentulcelorlalţi elevi şi ale profesorilor faţă de un elev LGBT?[5] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftn5]
Nu sunthomofob. Dar cred cu tărie că fiecare are libertatea, câștigată scump la Revoluția din ’89, să facă tot ceea ce își dorește, atunci când nu lezează libertatea celui de lângă el. Nu este moral cacei puțini să își impună punctul propriu de vedere cu forța, mascată de „grija pentru respectareadrepturilor omului”, asupra celor mulți, majoritari. Conceptului de libertate nu ar trebui să i se asociezedoar drepturi, ci și niște obligații și responsabilități care să culmineze în educația pe care o acordăm copiilor noștri. Și, mai cred că atitudinea principială pe care ar trebui să o aibă un creștin față de minoritățile LGBT nu trebuie să deschidăcalea spre lapidare, ci spre vindecare, oferindu-le membrilor lor sprijin moralpentru a-și învinge patima, mereu cu conștiința că, în afară de Dumnezeu, nimeni nu este fără de păcat (Ioan 8, 7),fără însă a ne relativiza propria credință creștină, pe care trebuie să omărturisim neîncetat, inclusiv în problema căsătoriei între bărbat și femeie.
Și atunci, rămânemcu întrebarea: Ce este până la urmă normalitatea?
Preot Manuel RUSU
[1] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftnref1] Patapievici, H. Roman, Omulrecent, ediţia a V-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 199.
[2] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftnref2] Mai multedetalii pe https://inliniedreapta.net/la-scoala-cu-toti-pielea-goala/.
[3] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftnref3] Nu de alta,dar îi ofensează pe cei aproximativ 3% homosexuali. Da! În Franţa 3%=97%. Ceimulţi trebuie să se supună celor puţini!
[4] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftnref4] Patapievici, H. Roman, Idem,pag. 367.
[5] [file:///C:/Users/Mass%20-%20Media/Desktop/editorial%20(2).docx#_ftnref5] https://accept-romania.ro/blog/2013/08/30/abordarea-situatiilor-de-intimidare-a-elevilor-lgbt-seminar-adresat-profesorilor-de-liceu-si-consilierilor-scolari/chestionar-sunt-liceele-un-mediu-sigur-pentru-toti-elevii/ A zis iarăşi: va veni vremea ca oamenii
