Noutăți

Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum sărbătorit la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia

Vineri,20 noiembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu,la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia s-a săvârșit SfântaLiturghie pentru a marca prezența sfintelor moaște ale Sfântul Mucenic Dasie dela Durostorum în Catedrala din Slobozia. Joi, 19 noiembrie 2015, începând cuora 17:00, la Catedrala Episcopală, un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi,a săvârșit slujba de Priveghere.

Subprotia Preacucernicului Părinte Gavrilă Cristi, consilier administrativ, auslujit preacucernicii părinţi inspectori ai Centrului Eparhial, preacuvioşipărinţi, preoți şi diaconi.

Lamomentul predicii Preacucernicului Părinte Gavrilă Cristi a vorbitcredincioşilor prezenţi despre viața pilduitoare a Sfântul Mucenic Dasie de laDurostorum, rod al lucrării Sfântului Duh în Biserica întemeiată de MântuitorulIisus Hristos.

Slujbaîn sobor a fost prilejuită de slujba de priveghere urmată de o procesiune curacla cu sfintele moaște în jurul Catedralei Episcopale.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut