Noutăți

Tariceni de Calarasi: Poze, poze, poze… Vor sa le tot trimitem poze!

Coline domoale, apoi văi şi iar coline, din nou văi… aşa e zona aceasta de sud, spre Dunăre, a Bărăganului.Pe coline, seceta calcă nestingherită pământul, sfâşiindu-l şi lăsând în urmă crăpături adânci, care dezvăluie intimităţi ascunse în adâncuri de nepătruns. Austrul spulberă orice nor rebel, suflă fierbine peste câmpuri, denigrând ideea de “boare” şi pârjoleşte ostil, în calea lui, orice urmă de verde. Plantele se subţiază, se frâng în strânsoarea de ultimă îmbrăţişare a pământului şi se usucă înainte de vreme, lepădându-şi seminţele prea firave, în voia sorţii. Păsări cu ciocurile deschise survolează domol zona, după vreo insectă ameţită şi dezorientată. Pomii îşi sorb propriile frunze, le reneagă şi le exilează apoi, de pe propriile crengi.

În văi, se lăfăie ironic, pe lângă bălţi răcoroase – sălcii pletoase şi pâlcuri de trestii, sub care se ascund de soare vietăţile locului, într-o linişte vinovată.

Eram destul de aproape de Mănăstirea Tăriceni – ţinta călătoriei mele – dar m-am oprit puţin din drum, să văd cum “se aude” această tăcere lăsată de fierbinţeala verii. Numai că, săgeţile indicatoare prezente peste tot – “Pescuit sportiv” – îmi zăpăcesc atenţia.

Deşi soarele abia răsărise şi se pregătea să încingă totul, liniştea îmi e, în plus, compromisă, de strigătul – din fericire! – vesel şi încântat al unui copil:

– Tataie al nostru e cel mai tare!!!

Păsări răzvrătite şi speriate se agitau, acum, dezlănţuite, care-încotro, în timp ce sunetele se izbeau de coline, întorcând ecouri stinse: “Mai tare… Tare…”

Abia acum observ şi eu, împrăştiaţi printre trestii, mai mulţi pescari amatori. În jurul unuia dintre ei, se agitau ţopăind veseli, doi copii între 7 şi 10 ani, fericiţi de captura bunicului – un peştişor cu solzi sclipitori, de vreo 10 centimetri. Mă apropii şi eu, să iau, cumva, pulsul locului. Foarte volubili şi îndrăzneţi, copiii îmi arată tot: găleata în care înoată în cerc trei mogâldeţe, una dintre ele cu înotătoare roşii, apoi ultima captură a bunicului, evident mai mare decât primele. Ba îmi derulează chiar și pozele făcute cu mobilul – cele mai multe îl surprindeau pe tataie şi “năzdăvăniile lui”: stropit cu apă de copii, cu tricoul prins din greşeală în undiţă, sau rănit la un deget în timp ce încerca să scoată peştele din ac.

Bunicul, şi el tot vorbăreţ, purta blugi, pantofi sport şi un tricou pe care scria mare “Tough Guy” (“Tip dur”). Îi trezise pe copii cu noaptea în cap, pentru o nouă aventură de vacanţă – pescuitul. Veniseră cu bicicletele, din satul din apropiere, Frăsinet. Tot cu bicicleta avea să vină, din clipă în clipă, şi bunica lor, cu clătite calde „de post” şi limonadă rece. Nu aveau să stea prea mult, însă, pentru că trebuia să plece, cu mai mulţi din sat, la „«Taborul Bărăganului», că aşa îi zicem noi, pe-aici” [Mănăstirea Tăriceni, numită astfel pentru că se află în vârful unei coline], acolo unde obişnuiau să meargă, de mai mulţi ani, de “Schimbarea la faţă a Domnului”.

– Vine şi Preafericitul nostru, de la Slobozia – mă lămureşte el [Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor].

Deşi tot încercam să plec, stăteam mai mult de ruşine, pentru că tot insistau să mă trateze ca pe un musafir: clătitele cu gem de caise erau calde şi savuroase, iar limonada rece, şi la fel – când caldă când rece – şi “povestea” lor, simplă şi complicată în acelaşi timp, amprentată puternic de tendinţele actuale de UE-ficare. Fiul şi nora munceau în Spania, de doi ani, iar ei încercau să fie când mamă şi tată, când bunic şi bunică, pentru cei doi copii.

– Ba le împletesc şosete, ba mă joc cu mingea, da’ nu mi-e uşor, că nu mai am nici eu treizeci de ani şi mă mai dor şi pe mine, una şi alta – se destăinui bunica, odată ce se depărtaseră copiii – dar nu vreau să simtă ei… destul că vine seara, şi îi văd eu, îngânduraţi, că ziceau cu mamă-sa “Îngeraşul” şi de când a plecat… una e să o vadă pe tabletă, alta să o aibă lângă ei… La fel şi omu’ ăsta al meu, n-a făcut toată viaţa cât a făcut în ăştia doi ani…

– Noi le-am zis – o completă bărbatul – cât puteţi, munciţi, dar acasă, nu prin străini şi nu vă lasă nici Dumnezeu, că nici pe noi nu ne-a lăsat. Nu puteţi cumpăra, mai târziu, cu toţi banii din lume, ce pierdeţi acum că nu sunteţi cu copiii voştri. O fi şi vina noastră, că poate nu am ştiut cum să îi învăţăm să se bucure de ceea ce au, şi să nu stea cu ochii dupa ceea ce n-aveau şi vedeau la alţii…

– Noi ne-am crescut băiatul singuri – continuă el după o pauză copleşitoare – dar împreună mereu. Poate nu a avut de toate, sau ca alţii, dar… i-a lipsit ceva? Poze… Să le tot trimitem poze… Asta nu înseamnă nimic. Pozele astea sunt o amintire pentru mine, nu pentru ei, care nu au trăit momentul. Mă uit la ele şi îmi amintesc râsul copiilor, căldura de afară, şi toate din jur, ce nu se vede pe hârtie, dar ei nu pot avea asta… nu pot avea decât o imagine frumoasă.

Aveam să-i reîntâlnesc, puţin mai târziu, elegant îmbrăcaţi, la Slujba Arhierească de la Mănăstire. Femeia a ţinut în mână, până la cel din urmă “Amin”, o fotografie cu colţurile îndoite, în care se puteau vedea, o mireasă şi un mire, zâmbind fericiţi la propria nuntă. Astfel, aici, puteau fi împreună, întreaga familie. O familie din BĂRĂGAN, care îşi dorea să ţină CANDELA APRINSĂ pentru totdeauna – pentru ei, pentru copiii şi nepoţii lor.

Oare cuvintele pot reda mai mult decât o poză? Fierbinţeala Bărăganului, mirosul bălţii cu peşti, zbuciumul păsărilor speriate de strigătele copiilor, frământările din sufletul “celui mai tare tataie” sau gustul dulce-acrişor al clătitelor cu caise stins de răcoritoarea limonadă?

Şi, fără legătură: oare adjectivul “sportiv” de lângă substantivul “pescuit” nu se referă cumva la peştii care trebuie să-şi dovedească măiestria, curajul şi forţa de a lua momeala fără “accidente”? Se pare că au şi categorii sportive, de genul “mămăligă”, “muscă”, “viermuşi”… În partea de sus a luciului de apă, aşa cum văd eu de aici, acum, de pe colina înaltă de câteva zeci de metri, nu par să existe însă nici fair-play, nici antrenamente: doar pălării şi loţiuni de soare, şezlonguri comode, pe care se răsfaţă tolăniţi ca spectatorii, toţi „sportivii” noştri – de obicei, cu o bere rece în mâna stângă şi o undiţă mai mult sau mai puţin sofisticată, în dreapta… – Foto: „Pe Taborul Baraganului”, la slujba Arhiereasca din 2015

Un articol de Carmen-Ana Ion – Agenția de știri Lăcașuri Ortodoxe (www.lonews.ro)


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut