Noutăți

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în Călăraşi

Sâmbătă,15 august 2015, când Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Adormirea MaiciiDomnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghiela Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Călăraşi, ProtopopiatulCălăraşi.

Subprotia Preasfinţiei Sale, au slujit preacucernicii părinţi consilieri, ManuelRusu, Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu,preacucernicul părinte protopop Ramon Eugen Ilie şi un sobor de preoţi şidiaconi. Alături de mulţime de credincioşi au participat la slujbă şiautorităţi locale și centrale.

Încuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre Prazniculde astăzi, despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu „uşă a lui Dumnezeu”, pentru căprin Ea a intrat Fiul lui Dumnezeu în lume, despre taina înălţării Ei la cer şia încununării în ceata sfinţilor şi îngerilor, mai presus decât Heruvimii şiSerafimii pentru a fi rugătoare neobosită pentru noi, către Dumnezeu.

Dupăterminarea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, împreunăcu soborul de preoţi şi diaconi, au mers în procesiune până la MonumentulEroilor Marinei Române, pe malul braţului Borcea. Şi în acest an, de ZiuaMarinei Române, s-a făcut slujba parastasului pentru toţi marinarii căzuţi ladatorie.

Totîn ziua praznicului Preasfinţia Sa a cercetat biserica parohială dinlocalitatea Ștefan Vodă, Protopopiatul Călărași.

Agențiade Știri Lăcașuri Ortodoxe a transmis slujba Sfintei Liturghii pe RețeauaInformațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro și înpaginile Agenției – www.lonews.ro.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut