Noutăți

1 aprilie 2012 – Slujbă arhierească la Catedrala

Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni

1 aprilie 2012, în Duminica a V-a din Postul Mare închinată Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni, Protopopiatul Urziceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

La momentul predicii, Preasfinția Sa a explicat credincioşilor înțelesurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică, punându-ne la inimă îndemnul Mântuitorului ca slujirea aproapelui să fie mărturia noastră de următori ai lui Hristos, de împlinitori ai cuvântului Evangheliei Vieţii.

Pentru credincioşii din Urziceni sărbătoarea a fost cu atât mai mare cu cât în această perioadă la Catedrala “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului au fost aduse spre închinare moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, de la Mănăstirea Comana.

La finalul slujbei Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vizitat expoziţia Cercului de pictură „Sfântul Apostol Luca”, cu o colecţie personală de icoane pe lemn a elevei Ana Beatrice Bătarigă de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din Urziceni.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut