Noutăți

Întâlnire de lucru trimestrială cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor de asistenţă socială

Marţi, 05 mai 2015, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte EpiscopVINCENŢIU, Sectorul Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor –coordonator al activităţilor social-filantropice din Eparhie, a organizat adoua întâlnire de lucru cu asistenţii sociali din cadrul Birourilor deAsistenţă Socială ale Protopopiatelor.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate:

Activitatea social-filantropică desfăşurată în trimestrulI de către structurile Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor;

Stadiul activităților social-filantropice pentru anul2015 şi programarea datelor conferinţelor judeţene, seminariilor anuale şiatelierului de lucru cu preoţii capelani;

Procedurile în ce privește comunicarea eficientă dintre Sectorul Social – Misionar șiBirourile de asistență socială din cadrul Protopopiatelor din Eparhie, învederea unei promovări eficiente;

Evenimentele care vor fi organizate de Sectorul Social –Misionar, în colaborare cu Birourile de asistență socială în anul 2015,dedicate „Anului omagial al misiuniiparohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şial marilor păstori de suflete din eparhii”;

Aspecte importante cu privire la menţinerea şidezvoltarea colaborării dintre Birourile de asistenţă socială aleProtopopiatelor şi Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab”, în anul 2015, în ce priveşte formarea profesională;

Acreditarea serviciilor sociale ale Episcopiei Slobozieişi Călăraşilor, Asociaţiei Socio-Culturale „Matei Basarab” şi aleProtopopiatelor;

Proceduri de comunicare şi organizare în ce priveşte, desfăşurareade evenimente cu scop umanitar.

La această întâlnire, au participat consilierul eparhialsocial și inspectorul social din cadrul Sectorului Social-Misionar, directorulexecutiv al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”, 6 asistenţi sociali și2 referenți sociali din cadrul Birourilor de asistență socială aleProtopopiatelor Slobozia, Fetești, Urziceni, Călărași, Lehliu și Oltenița.

Întâlnirea a fost apreciată ca fiind necesară,interactivă, deschisă şi eficientă.


Distribuie:

Cele mai recente articole

Aplicații puse la dispoziție

Toate
Știri
Transmisiuni
Unelte
Cereri și Formulare
Îndrumător
Publicații
Din Arhive
Colinde TV
Colinde TV
Filme
Filme
Știri Seminar și Asociații
Știri Seminar și Asociații
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Calendar Ortodox și Citiri Zilnice
Pelerini în Eparhie
Pelerini în Eparhie
Știri din Protopopiate
Știri din Protopopiate
Publicații Eparhiale
Publicații Eparhiale
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, în perioada 2010-2021
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 02.01.2008
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 08.03.2005
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 04.10.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 18.07.2003
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Site-ul nostru, așa cum era în 26.10.2001
Cerere Examen Titularizare
Cerere Examen Titularizare
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Seminar
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Facultate
Cerere Binecuvântare Atestat
Cerere Binecuvântare Atestat
Live Episcopie
Live Episcopie
Live Urziceni
Live Urziceni
Calculator
Calculator
Știri Centrul Eparhial
Știri Centrul Eparhial
Știri din Parohii și Mănăstiri
Știri din Parohii și Mănăstiri
Sari la conținut