Hram:Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Adresa: Sat Tudor Vladimirescu, Comuna Perişoru, Jud. Călăraşi
Preot paroh: Traian TUDOR
ISTORICUL COMUNITĂȚII. Satul a fost întemeiat în perioada interbelică şi s-a numit la origine Ioan Lahovary (personalitate politică şi de stat a României moderne), iar după 1948 autorităţile comuniste au dat actualul nume al satului.
ISTORICUL BISERICII
Biserica a fost începută în anul 1923 şi sfinţită în anul de mântuire 1937, ziua de 19 noiembrie, în timpul regelui Carol al II-lea, sub păstorirea Patriarhului Miron Cristea şi sub ocrotirea Episcopului Gherontie Nicolau al Constanţei. Ctitori şi miluitori ai sfântului lăcaş au fost vrednicii de pomenire preoţi Dumitru Popescu şi Ioan Andreescu, iar, ca prim slujitor, a fost preotul Marin Rădulescu.
ARHITECTURA
Biserica este construită după un plan trilobat, cu o singură turlă în trei arcade. Zidurile sunt masive, realizate din cărămidă arsă în forma semicirculară. Pronaosul are în componenţă o boltă semicircular. Pridvorul se reprezintă cu o boltă dreptunghiulară.
PICTURA a fost realizată în tempera, iar în prezent se realizează o pictură nouă.
PREOȚI slujitori: Pr. Marin Rădulescu, Pr. Dumitru Popescu, Pr. Ioan Andreescu, Pr. Holtea Adrian. În prezent, slujește PC Pr. Tudor Traian din anul 2011.
ACTIVITĂȚI
Parohia Tudor Vladimirescu are grup de cateheză în programul Hristos împărtășit copiilor. Biblioteca este funcțională.