Parohia Jilavele 1
Rețea

Parohia Jilavele I – bucuria hramului și pentru seniori de la Căminul de Bătrâni din Dridu

În frumoasa colaborare pe care parohia Jilavele I o are cu Căminul de Bătrâni „ Punte între generații ” din Dridu, la invitația preotului paroh Manea Valentin, o parte din beneficiarii acestuia, au participat, fiind aduși cu microbuzul, la hramul bisericii parohiale, iar pentru cei rămași acasă fiind cu probleme medicale, sâmbătă 27.06 2015, părintele paroh s-a deplasat la Cămin, unde a dăruit o masă caldă și acestora.

 

De asemenea tot surplusul de alimente rămas de la hram a fost donat cantinei Căminului : roșii, castraveți , pește, cozonaci, pâine . La inițiativa femeilor din Comitetul Parohial au fost strânse și 10 cofraje ouă, care au fost dăruite tot cantinei Căminului.

 

A consemnat cântăreț bisericesc Costea Viorel