TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Catedrala Slobozia

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc

01.10.2021

     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstind primul hram al Catedralei Episcopale din Slobozia din Noul An bisericesc.

 

      Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, părinți consilieri, preacucernici părinți inspectori eparhiali, preoți și diaconi.

 

      Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” dirijat de preacucernicul părinte profesor Vasile Daniel Alexandru.

 

      În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți la slujbă despre însemnătatea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, ocrotitoarea și Maica noastră a tuturor, pururi rugătoare pentru toți creștinii că să dobândească pace sufletelor și trupurilor.

 

       În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit preot pe părintele diacon Florin Șerban Buturugă, care va păstori ca preot în parohia „Schimbarea la față” (Biserica Albastră) din orașul Amara, județul Ialomița, Protopopiatul Slobozia.

 

      Totodată, Preasfinția Sa, legat de această zi preasfântă a menționat că ea a fost aleasă de părintele Său spiritual, fericitul întru adormire, Nestor Mitropolitul, acum 38 de ani, ca ziua de tundere în monahism.

 

      Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

 

      După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori ai Catedralei.

 

      După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți.

 

       Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.

 

 

Cele mai recente noutăți

Întâiul Hram al Catedralei Episcopale din Slobozia în Noul An bisericesc
     Vineri, 1 octombrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie, cinstin...
01 October Catedrala Slobozia
Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
          La vremea Vecerniei, marți, 21 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, slujitorii catedralei episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia preoți și diaconi au condus proce...
22 September Catedrala Slobozia
Deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic – Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia
          Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent luni, 13 septembrie 2021, la deschiderea Anului Școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. La acest eveniment au...
13 September Catedrala Slobozia
Prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala din Slobozia
     În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, 1 august 2021, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia.      ...
01 August Catedrala Slobozia
Mai multe