Duminică, 5 martie 2017, Preasfinţitul Părinte EpiscopVincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala „Înălţarea Domnului” dinSlobozia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de CorulSeminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
Prima Duminică a Postului Mare sau Duminica Ortodoxieia fost rânduită ca fiind ziua în care se face colecta pentru Fondul CentralMisionar. Acest Fond este destinat în exclusivitate ajutorării lucrăriisocial-filantropice și misionare a Sfintei noastre Biserici. După citireaPastoralei Sfântului Sinod, s-a făcut colecta, strângându-se suma de 838 lei.
Preasfinția Sa a împărtășit toți credincioșii, copii,tineri, maturi și seniori, care auprimit dezlegare de la duhovnic
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinutun cuvânt de învăţătură despre însemnătatea primului popas spiritual alSfântului şi Marelui Post, şi le-a mulţumit credincioşilor prezenţi pentrugenerozitatea arătată la colecta Fondului Central Misionar.
După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte EpiscopVincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.